Realitatea prin ochii mei

Lucrez intr-un domeniu interesant, care ma face sa ma simt utila semenilor mei - recoltarea de celule stem din sangele din cordonul ombilical. Este minunat sa stii ca prin munca ta, poti ajuta la un moment dat la insanatosirea cuiva. Insa pana acolo ma "ocup" zilnic cu studii despre diverse tipuri si stadii de cancere, cu cercetarile in domeniu, cu povestile oamenilor a caror unica sansa la viata sta doar in acest transplant....Moartea a devenit pentru mine un fel de "daily stuff". Dupa un timp ajungi sa te obisnuiesti. Insa, exista momente in care te doboara. Asa cum m-a doborat pe mine astazi povestea Cristinei Dinu. M-a doborat prin faptul ca e tanara....si totusi isi petrece acesti ani in clinici si spitale, asteptand ca soarta sa nu-i joace o festa. Cateva din cuvintele pe care le-a scris in asteptarea unui nou transplant mi-au ramas intiparite adanc in minte si probabil ca vor ramane acolo pentru mult timp: "Mai am un pas. Un pas mare.....Dar ultima sansa si ultimul pas. Este ultima carte pe care trebuie sa o joc. Pe masa e viata mea."

Nu mai pot spune decat: Bafta, Cristina! Iti urez sa invingi! Dumnezeu sa fie cu tine!

PS: la sfarsitul acestor zile ajung acasa intr-un suflet si-i privesc pe ai mei ore in sir, fara sa ma satur. Ii iubesc si stiu ca fara ei viata mea nu ar avea nici un sens. Si ma bucur ca suntem sanatosi si ca ne avem unii pe ceilalti. Restul....poate sa astepte....

Cum se poarta o doamna?

Cineva imi spunea astazi ca trebuie sa ma port ca o doamna, caci varsta mi-o impune. Asta probabil mi s-a intamplat ca sa mi se confirma criza de treizeci. Dar cum se poarta o doamna? Sunt cu bun simt, mananc frumos la masa, nu ma scobesc in nas pe strada, pun mana la gura cand tusesc sau stranut, salut cand trec pe strada pe langa cunoscuti, nu ma bag in fata la cozi.....Doar ca nu ma imbrac la costum cand merg la piata, nu-mi iau pantofi cu toc de 15 cm cand duc gunoiul si nu ma machiez cand ma duc la magazinul din colt. Oare asta inseamna ca nu sunt o doamna?

Criza de treij' de ani

Din adolescenta mi-am jurat ca nu ma voi lasa afectata, ca restul lumii, de criza de treij' de ani. Cu toate astea, mi se intampla.

Sunt trista cand ma uit in oglinda si imi dau seama ca 30 de ani au trecut ca vantul si ca probabil si urmatorii 30 vor trece la fel. Mi-ar placea ca timpul sa treaca mai incet, ca traficul bucurestean sa nu mai fie infernal, ca ziua de munca sa fie mai scurta, ca timpul pentru familie sa fie de 3 ori mai mult si, nu in ultimul rand, sa am mai mult timp si pentru mine. Ma uit la femile de pe strada care sunt trecute de 40 si vreau ca timpul sa treaca incet. Imi place de mine asa cum sunt: fara riduri, cu fata de eterna studenta, fara "povara" anilor ce au trecut si fara "povara responsabilitatilor de femeie maritata, cu copii si rate la banca". Mi-a fost cam greu cand am schimbat gama de creme de fata cu o gama pentru ten matur....NU vreau sa ma maturizez! :)

Wish list

Pentru 2010 imi doresc pt Clanu' Z:

- sa fim sanatosi ( tot neamul, cu catel si purecl si rude de gradu' nspe)
- sa ne vedem parintii mai des
- sa ne vedem prietenii mai des
- sa spunem mai des "te iubesc" celor apropiati
- sa ne imbratisam mai des
- sa dam o mana de ajutor in plus celor care au nevoie
- sa radem mai mult
- sa ne deconectam mai mult si sa uitam de presiunea crizei si a zilei de maine
- sa cheltuim mai putin pe vicii si chiar sa renuntam la cele nocive
- sa fim salariati in continuare, ca pe criza asta e deja o dorinta arzatoare
- sa marim spatiul locativ
- sa ne putem face planuri de un "flatiol" pentru Mara

si, nu in ultimul rand, sa nu uitam ca "cineva acolo sus ne iubeste"

Imi place sa fiu o ratata :)

M-am dat mare ca mi-am facut blog nou, un blog al meu, insa nu am scris nimic pe el. Motivele sunt destule: lipsa de timp, lipsa de inspiratie, lipsa de chef, lipsa de bani....
Acum sper sa-mi fi revenit. :)

Ieri asistam la o serie de interviuri si am ramas socata ce gandeste "tanara" generatie despre familie, casatorie, copil etc. In primul rand, in ziua de azi nu mai stii cati ani are fatuca pe care o intalnesti pe strada pentru ca la cata tencuiala are pe fata nu ai nici cea mai mica sansa sa ghicesti adevarata varsta. Ai mai mult noroc sa ghicesti numerele la loto, dar varsta domnisoarelor in nici un caz. In al doilea rand, daca ai aflat cati ani are, ramai socat de modul de gandire. Am observat cu "deosebita placere" ca tanata generatie considera ca daca te mariti inainte de 30 de ani si faci si greseala de a procrea un copil esti "ratata". Deci, sunt o ratata pentru ca: sunt maritata de 5 ani (prostia facand-o pe la 24), ca am casa mea in loc sa stau cu parintii mei sau ai sotului si ca in loc sa dau banii pe toale platesc rate la 60 mp timp pentru inca vreo 26 de ani, ca am un copil de 2,5 ani, asta fiind cea mai mare prostie pentru ca mi-am inchis viata.

Concluzia mea este: imi place sa fiu o ratata fericita care are un sot minunat si care o iubeste neconditionat ( chiar si dupa 5 ani de casnicie :) ); imi place sa fiu o ratata care plateste rata la banca, dar oricand poate face ce vrea in casa ei fara sa dea socoteala nimanui; imi place sa fiu o ratata pe care in fiecare seara o intampina in pragul usii o blonda zulufata si plina de viata care ar putea fi ratiunea de a trai a oricaruia dintre noi; imi place sa fiu o ratata alintata de dimineata de imbratisarile zanei mele si ale iubitului meu; imi place sa fiu o ratata care nu cheltuieste banii pe toale de firma doar pentru a le etala in club, ci prefera sa cumpere ceva copilului sau sa mearga undeva cu familia; imi place sa fiu o ratata care-si petrece sarbatorile in familie, in loc sa se duca in statiuni de fitze la schi sau cine stie ce. Deci..... ma declara o RATATA FERICITA!

:)

Spatiu de descarcare emotionala

Am declarat acest blog un spatiu de descarcare emotionala, un loc in care pot sa scriu despre mine, despre ceea ce sunt, despre ceea ce gandesc, fara sa incurc lucrurile bebelusesti cu lucrurile de oameni mari.

So, enjoy it!